marți, 17 martie 2009

Cine n-are noroc in contrabanda cu ardei iuti, are noroc in orice alt ceva



Dupa captura record de droguri de luna trecuta, Politia de Frontiera loveste din nou! In Portul Constanta Sud-Agigea, pe o nava egipteana, au fost descoperite ieri peste doua tone si jumatate de ardei iute fara acte! Se pare ca ardeii umblau pe mare de luni de zile, inchisi in cale, inghesuiti in cutii, lasati fara apa, iar in toata perioada asta nu vazusera nici macar o ciorbita fie ea de burta, de vacuta sau a la grec.

Intrebat de ce a recurs la acest tratament inuman cu ardeii iuti, comandantul navei ar fi raspuns cinic ca el a vrut doar sa-i caleasca, inainte de a-i livra.

De la legumele recuperate, Politia nu a putut afla multe lucruri. Eu am descoperit insa ca au fost recrutati cu promisiuni amagitoare cum ca vor intra in bucataria mexicana. Aici era de fapt marea minciuna caci, de fapt, ar fi fost exploatati in preparate ardelenesti. Dupa ce au primit acte false, au fost imbarcati pe nava si trimisi iute-iute spre Romania.
Au suportat multe (inclusiv dispretul membrilor echipajului care li se adresau cu "Bai, boia") doar pentru ca au crezut cu tarie ca la capat de drum li se va schimba viata in bine. Acum insa ardeii au morcovul ca nu mai scapa dupa ce au incaput pe mana politiei romane (pe bune: ce-or face astia cu toata cantitatea pe care au confiscat-o?).

Sursele mele mi-au spus ca anchetatorii au un suspect surpriza chiar in persoana lui Radu Mazare !!!