Despre relaţii o să vorbim azi. Mărturisesc cu nonşalanţă faptul că nu vorbesc din experienţă dar vă aduc aminte că am ochi şi urechi deci văd şi aud ce se întâmplă în jurul meu.
Relaţia. Relaţia este acel ceva ce limitează individualităţi, personalităţi, caractere şi în ultimă fază obligă.
Părerea mea ? Cu cât mai scurtă cu atât mai bună.
Cu cât rezistă mai mult cu atât se măresc şansele ca el să-şi piardă eul în feminismul ei şi puţin probabil invers. Aşa se întâmplă cu orice femeie. Te schimbă de nu te mai recunoşti tu, ajungând exact cum vrea ea să fii.
Cu cât relaţia este mai lungă cu atât te pierzi mai mult pe tine.
Cum ? Uite şi explicaţia...
Bărbatul împrumută cu o curioasă rapiditate din trăsăturile sexului complementar, până într-un final când ajunge să-şi piardă parţial sau complet propria identitate.
Perfect valabil în cazul bărbaţilor care sunt implicaţi într-o relaţie de N ani.La început eşti foarte uimit de feminitatea tipei de lângă tine urmând ca peste ani ceea ce te-a fascinat să ajungă să te pună la pământ pentru că, cum spuneam anterior, te aduce unde vrea ea.
De unde rezultă că ce o atrăgea pe tipă la început la persoana ta nu mai este ca la început sau chiar a dispărut de tot, cu toate că ea te-a făcut să fii cum eşti; ea şi prostia ta.
Şi uite aşa întreaga relaţie a devenit ceva în care amândoi vor căuta un moment de respiro, momente în care în mintea ambilor parteneri încolţeşte gândul de a-şi înşela partenerul.
Unde se va ajunge ? Eu zic că e uşor de prevăzut.
Mai devreme sau mai târziu, o relaţie se condamnă pe sine la nefiinţă şi nefericire dacă, zic eu, partenerii nu sunt cât de cât independenţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu